„SPIROS RECONCILIAZĂ PERFECT VIAȚA PROFESIONALĂ CU CEA PRIVATĂ”

Philip Chrobot studiază la Academia de Film Baden-Württemberg – și a câștigat Premiul „Kärcher difference”, decernat acum pentru prima oară. Scurt-metrajul său plin de inspirație, „Spiros - Rent A Boat” prezintă viața și mediul de lucru al lui Spiros Bardis, în vârstă de 58 de ani, care închiriază bărci pe insula grecească Corfu. În acest interviu, Chrobot vorbește despre filmare și despre concurs.

 

Cum ți-ai găsit protagonistul - și cum ți-a venit ideea să faci un film despre el?

L-am întâlnit anul trecut în concediu și, chiar și atunci m-am gândit că ar fi potrivit pentru un film de publicitate, pentru că, prin felul său de a fi, deschis și sincer, este un personaj remarcabil. Împacă în mod desăvârșit viața profesională cu cea privată, iar lucrurile pe care le face îi aduc împliniri. Îi face plăcere să lucreze pe plajă, în soare, și să interacționeze cu turiștii. De asemenea, Spiros are un suflet bun și este foarte ospitalier. De pildă, întotdeauna pune ceva pe grătar pentru fiecare dintre noi.

Au existat provocări deosebite în timpul filmărilor?

Nu, chiar deloc. În mod sigur a fost util faptul că îl vizitasem deja în februarie, pentru a păstra legătura cu el și pentru a-i povesti lui Spiros despre proiect. Pe timpul iernii, aproape că nu sunt deloc oameni pe Corfu. În cele trei zile petrecute cu Spiros și cu familia sa, am ajuns să avem o relație de prietenie. Așadar, am reușit să începem bine cu filmarea în luna mai - asta și din cauză că nu a trebuit să depunem eforturi continue pentru a găsi o locație. Spiros pur și simplu și-a văzut de treabă. Într-o zi, dis-de-dimineață, în timp ce urcam pe un munte cu mașina împreună cu el pentru a filma, am observat cât de mult se bucura de drum și de priveliște. Nu era deloc intimidat de prezența camerei de filmat.

Siga, siga – relaxează-te, relaxează-te – este motto-ul după care își conduce Spiros viața. Atitudinea lui relaxată s-a manifestat și în timpul realizării filmului?

Da, această mentalitate diferită a fost și foarte plăcută. În plus, conceptul nostru a fost foarte deschis. Așadar, puteam pleca într-o excursie cu Spiros și, de asemenea, puteam lua decizii spontane. O scenă care îmi place în mod deosebit este cea în care Spiros stropește cu apă în aer cu aparatul de spălat cu presiune. Aceasta nu a fost planificată. În film se vede cât de mult se distra. Chiar dacă am făcut multe filmări, el tot spunea: „Nu-i nicio problemă, ia-o încet.” A fost una dintre cele mai relaxate filmări.

difference-Award_Philip-Chrobot
difference-Award_Karussell-1
difference-Award_Karussell1
difference-Award_Karussell4
difference-Award_Karussell3

„Spiros – Rent A Boat” a fost realizat pentru a fi înscris în competiția pentru Premiul „difference”, organizată de Kärcher. Ți-ai făcut griji în ceea ce privește o eventuală influență a companiei care a realizat sponsorizarea?

Nu, deloc. Cu trecerea timpului, conținutul este prezentat într-un mod complet diferit, conținut și divertismentul fiind purtătoare de marcă. Oamenilor ar trebui să le facă plăcere să urmărească filme online, în special pe platformele de comunicare socială. Produsul în sine se află undeva în fundal. Cea mai mare parte a filmului nostru prezintă viața unei persoane. Există o singură scenă, în care Spiros își curăță bărcile cu un dispozitiv Kärcher. Sigur, în sinea ta știi că este un film pentru un brand. Însă partea bună este că, între timp, în publicitate, poți relata povești adevărate.

Ce te-a atras inițial în ceea ce privește participarea la competiție?

Când am citit informarea despre această competiție, m-am gândit imediat la Spiros. Am vrut să îl portretizez în legătură cu produsul, pentru că se potrivea perfect. În fond, nu este o născocire faptul că oamenii de acolo folosesc dispozitive Kärcher. Lucrul acesta se vede și când îți petreci concediul acolo. Toți cei din golf le folosesc, pentru a-și curăța bărcile sau terasele, restaurantele și hotelurile. Faptul că este o competiție între trei colegii de film a făcut lucrurile și mai interesante.

 

difference-Award_Gewinner-Bild

 

Prin Premiul difference, Kärcher a organizat pentru prima oară o competiție cu un premiu pentru un scurt-metraj acordat producătorilor de film aflați la început de drum. Studenții de la colegiile de renume din cadrul Academiei de Film Baden-Württemberg, al Universității de Film Babelsberg și al Colegii pentru Televiziune și Film din Munchen au fost invitați să elaboreze concepte pentru scurte portrete estetice și personale ale eroilor Kärcher de zi cu zi. Dintre cele aproape 40 de înscrieri, trei filme au intrat în finala din iunie 2018. Premiul difference include acordarea unei sume de 5000 de euro.